A fost odată ca niciodată o prințesă care trăia într-un turn înalt, la zeci de kilometri deasupra pământului, persecutată și sclavagită de o mamă vitregă, invidioasă pe frumusețea ei namaiîntâlnită. Și oricât muncea, mâinile-i albe nu se înăspreau iar privirea înflorea în spatele unui zâmbet plin de bunăvoință și speranță: speranța că iubirea aceea despre care auzise vorbind tineri îndrăgostiți furișați noaptea la baza turnului ei, va ajunge și până sus, în carcera unde era captivă. Citise “Cenușăreasa” și credea în prințul ei..

Stai puțin, secolul 21.. Abadabdabâlbe!!!! Am crescut și am schimbat povestea, așadar..

A fost odată ca niciodată o Pisi de Dorobanți care, văzând ea că tac-su “siliconează” la cadă să nu intre apă, și că ingineria funcționează, fugi repede la oglindă să-și analizeze capota.

Că dacă tata “siliconează” cada ca să țină incontrolabila stare lichidă la distanță, în mod absolut logic, la fel se “siliconează” și nocivitatea oricărei tentative intelectuale sau morale de a hidrata un creier stafidit.

Astfel, analizând-se ea față-spate-profil, bordul încă virgin din reprezentață și strain doar sculei de service.. ochii i se opresc în fundal pe un maldăr de manuale și caiete care o privesc amenințător dintr-un colț de camera, mucegăite, supărate și cumpărate de mami pentru un colegiu unde era trimisă cu forța. Strâmbă din nas a silă și revine; ea nu va avea niciodată nevoie de cărți scrise de mână umană, ea nu va fi un ordinar muritor de rând, ci ea-și va găsi vreun șutor de minge plin de pene și bun de jumulit, își va pune țâțe, buze, fund, își va scoate vreo două coaste si va ajunge zeiță.. Nu, nu ca mă-sa de și-a luat om gospodar să muncească cot la cot; negative exemple care, în mediocritatea lor, nu înțeleg esența vieții și încă insistă să o trimită la școală împotriva voinței ei.

Copil captiv într-o viață nefericită, însă foarte ambițios și receptiv la schimbare, hotărăște să evadeze..

Din nefericire, povestea secolului 21 ne ajustează pe alocuri modelul de frumusețe umană, noțiunea aceea abstractă de suflet care vine să justifice o lacrimă atunci când oferi un măr și o îmbărțișare unei copilării furate la colț de stradă, cu mâna întinsă, fără să-ți pese că nu-ți miroase a săpun. Frumusețea umană care tresaltă și încă se exprima prin “fluturi în stomac” la primul sărut, și nu la primul “ICadou”. Frumusețea umană care vede dincolo de o gașcă de pistrui, de un șold ușor mai lat decât al unui anorexic tip de perfecțiune promovat mediatic într-un mod centurist de vulgar. Frumusețea aceea lipsită de mucegai și care încorporează un complex și inexplicabil tot unitar individual reprezentativ fiecăruia dintre noi.

Nu ne-am născut cu o definiție transparentă a frumuseții așa cum nu ne-am născut cu o definiție clară a binelui și răului. Pentru asta există basmele care aduc în spate niște șabloane “stereotipale” de stau la baza unui manual social invizibil.

..Însă al naibii că ușor-ușor Harap-Alb, complimentat de o voce blândă sub lampă de seară, este înlocuit de un braț de păpuși Barbie anorexice și generoase în a-și împărți o singură trusă de machiaj care nu se termină niciodată și vin să definească frumusețea femeii, să construiască un Harem în jurul unui singur Ken care impresionează printr-un parc auto cu mașini încă în stadiul de prototip.

Ca o mamă cu capul la scaun, îți încurajezi copilul să fie la fel. Nu de alta, dar vin bătrânețuri, vremuri grele.. și ai nevoie de o resursă, că doar nu crești copii degeaba! Eventual faci și o completare cu telecomanda în mână, media românească ajută cu diverși cobai jumuliți de briceag, decoltați până la sfârcul scârțâicios de silicon, cu slipul la vedere sub o cârpiță de bucătărie împrumutată pe furiș în fuga de acasă și înfășurată armonios pe șold, cu privirea relativ galeșă și rătăcită în neștiință inocentă, totul asezonat cu un râs ușor isteric de mahala. Ca părinte, ce combinație mai reusită ți-ai putea dori pentru copilul tău; ca Pisi, ce target de ambiție mai semnificativ pentru viitor?

Am crescut și am schimbat povestea..

O poveste frumoasă în care orice vârstă vine cu frumusețea ei, orice rid aduce o notă sexy de ani și înțelepciune, în care îmbâtrânim alături de partenerul de viață sortit prin frumusețea ochiului care alege, în care partenerul întruchipat peste ani de bâtrânelul de lângă noi reprezintă definiția a ceea ce niciunul dintre noi nu poate defini clar ce este sau cum se explică sentimentul de iubire. Însă ce definiție mai clară decât dovada dedicării unei vieți de om? ..În care așa, bătrân, îl iei de mână la o strachină de ciorbă și simți că îl iubești mai mult ca la început..

După o scurtă experiență “în afară”, „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara ta”! Am aterizat în România mea în urmă cu câteva luni și tatuajele m-au mâzgâlit pe retină, sânii ieșeau din sutien sau nu mai aveau nici de unde ieși pe la piscine însă nu-i bai, erau susținuți de brațe hotărâte de masculi feroce și hornați, sub privirea vădit interesată a copiilor din jur. Părinții nu spuneau nimic!

Înțeleg evoluția timpului, a tehnologiei care permite schimbare și-i acord un hotărât vot de încredere. Sunt de acord și încurajez ajustările inocente prin machiaj, prin manichiură sau alte tertipuri „d-ale noastre”, chiar prin briceag dacă se pune problema de un complex, de un sân care se uită în direcția greșită. Da, sunt complexe care pot aduce frustrări și pot afecta sexualitatea, personalitatea, viața de zi cu zi. Însă refuz să înțeleg moftul venit din nesiguranță proprie asociată cu aviditate, lipsă de limită și bun simț, dorință de afirmare bazată pe “Nu știu să fac nimic dar mă rabatez bine!”, lene și incultură susținută și promovată. Nu mi-e greu să înțeleg de ce Media promovează aceste rebuturi umane în locul valorilor care se pierd prin “afară din țară”, câtă vreme ratingul urlă că noi le cerem! Am tinde să comentăm că așa este peste tot în lume și “d’alde mine” care văd lucrurile și în altă nuanță ar trebui să închidă ochii, gura în fața evoluției firești și să învețe să trăiască în secolul 21! Am ajuns în multe locuri din lume, însă vin să contrazic.. Europa de Est trăiește o altă poveste! Pășești din State, din Asia, din Australia în Europa de Est iar schimbarea te lovește în față ca atunci când ieși de la aer condiționat în canicula deșertică și te izbește, te frige.. Și culmea, Europa de Est este tocmai exemplul de economie decadentă, departe de potențialul real de etalare a fiței. Dar cum orice fiță e menită să ascundă un mare complex..

Am crescut și am schimbat povestea.. dar e o poveste bolnavă, nu moartă!