Pătratele albe-ntre umbre de noapte
Se împart, îşi pun graniţe scrise de lege,
Bătute-s de slugi, de regine şi şoapte,
De planuri macabre să-l salveze pe rege.

Nebunul de negru pe diagonală
O ia cătinel, e prea beat s-o ia drept,
Vede-un prost, alb pion cu o mutră banală,
Îl condamnă la moarte Don Quijote inept.

Vede crima comisă tura albă şi plânge,
Don Quijote-şi serbează cu o duşcă succesul,
Ca un taur s-aruncă, cu un colţ îl străpunge,
De coroană ciobită, hotărât e decesul.

Răzbunat e pionul, însă calul de negru
Îşi găseşte stăpanul într-o baie de sânge,
Vede colţul de tură, sare trist, marş funebru,
Răzbunare nechează, în galop tabla frânge.

Trepidează pătratele-n saltul turbat,
Tura albă se-ntoarce, lovită e-n tâmplă,
C-o sa moară chiar astăzi ea nici n-a visat,
E deja prea tarziu, în noroi cade stâncă.

E război în ragate, regii laşi se ascund,
Luptă vajnic regine, generali de armate,
În echipa adversă cu metodă pătrund,
Sacrificii de sclavi, strategii calculate!

Ei ghidati sunt de soartă, de destin sunt atinşi,
E ceva de deasupra ce pe tablă îi mută,
Zeitate înaltă, ei de ea sunt împinşi,
Cu ofrande şi rugi pe Şahist îl salută.

Pe parcelele albe şi negre-i măcel,
Într-un colţ, în genunchi văduvit stă un rege,
Înnegrită-i e manta, crucea neagră spre cer
O înalţă în rugi pentru ţară şi lege.

Încolţit e de-o tură, mândru calul celebru
Se apropie-n trap fantomatic de inger,
Stă-mpietrit Dumnezeul salvării de negru,
Cade rece coroana, lovitură de fulger!