Între Viață și Rezumat

A fost odată ca niciodată un prinț.. Și cum stătea el liniștit, crăcit pe canapeaua înțepenită în piele, cu o mână dând swipe stânga, swipe dreapta pe varii aplicații de semi-socializare, cu alta dând scroll jos spre adâncimile profunde ale cunoașterii universului uman online, iar alta confirmandu-i orientarea sexuala corectă prin gradul de atracție către o coamă blondă și stufoasă în fundalul căreia se vede o aripioară subțire, aruncată leneș pe un volan de BMW, pe care se scutură finuț cadranul unui Zeppelin, își găsește prințesa.. Swipe dreapta, confirmare pereche pe viață, a treia mână aplaudă frenetic viitorul promițător.

Dar stai, ce-avem noi aici.. Un set de picioare, swipe dreapta, confirmare pereche pe viață, ușor confuz dar nu contează, a treia mână e in extaz.

Ia sa vedem, cu like-urile pe beția de aseară din Laboo cum stăm.. Nu e rău, comentarii.. “Hi, hi”, “Ha, ha”, “Ce frumi sunte-ți”, “Ai mai fost la sală? Arăți bine.. sunamă”. Da ! Prințul nostru, ușor obosit, cască surescitat de activitatea tehnologică intensă.. Cling, Blondie21: “Bună!”

Și trece weekend-ul, și vine serviciul, și lasând prințul dar revenind la fiecare dintre noi, ne trezim cu mâna pe nenorocita aia de alarmă de la telefon, dar daca tot e mâna acolo, o mângâiere caldă de salut Facebook manifestată printr-un scroll tandru si cerebralo-orgasmic, același răsfăț atent pentru Instagram, Twitter, Tinder, Bubble, Mumble, Dumble, you got my romglezo-point. Și pe repede-înainte în goana după rutină, bani pentru că ale naibii facturi care curg ne oferă șansa să înțelegem compromisul muncii și să ne justificăm lipsa de valori, empatie față de ceilalți în care, de multe ori, ajungem să lovim animalic pentru o treaptă mai sus, aviditatea după bani, asociată cu goana prin ani.. Pentru că trebuie sa adunăm, să cumpărăm, să adunăm, să agățăm, să adunăm, să rate pentru junghiul ăla de mașină de-i îngheață sigla lucioasă în frig, să adunăm, Laboo, să adunăm, să părem, să adunăm, să pensie, să adunăm, să 80 de ani mulți și degeaba în care ai uitat să trăiești, să cucerești, să iubești, să suferi, să înveți ce inseamnă să fii persistent, nu insistent în ideea de a obține un zâmbet, de a vedea, de a atinge, de a fi senzoarial, de a înțelege că lucrurile nu îți vin pe tavă și nu-ți validează condiția de bărbat/femeie prin swipe, să înțelegi că lumea nu se vede/simte prin telefon și nimic nu este un bun cuvenit. Iar după ăia 80 de ani „antreprenoriali” în care ai fost Șefu la bani, observi că ești o scoarță rigidă și frustrată care n-are ce povesti, un maldăr de oase reumatice sub o piele grețos de obosită, cu un creier mai surmenat decât al unui Tanzanian care da, poate arată ca tine dar zâmbetul îl face să arate mai tânăr, să radieze, pentru că a trăit toată viața la limita subzistentei; pe plajă; rupt în coate; cu nuca de cocos sub nas, pe care a gustat-o, a văzut-o, a savurat-o, a trăit-o, si da, pe fiecare în parte fără click, soarbe, upload, soarbe, verifica Like, soarbe, verifică Like, soarbe, verifică Like, soarbe..; făcând cu ochiul în ideea de flirt și nu dând swipe; admirând răsăritul cu ochii, nu cu telefonul și check-in, pentru că momentele sunt scurte și nu așteaptă; trăind; simțind; întrebând; răspunzând; socializând cu ambii ochi pe interlocutor și nu divizați cameleonic între interlocutor si cling Blondie 21; consolând cu ambele brațe; făcând fie sex, fie dragoste dar ambele cu o prezență totală a trupului și creierului neiradiat de telefonul uitat în același pat; simpatizând, empatizând fără a se pierde într-un univers virtual, rece, imparțial, rapid, lipsit de atingere senzorială, emoțională, cognitivă.

Și ne urcăm în mașina, ce frumi stă cravata/decolteul, selfie, upload Instagram, un ochi la drum, un ochi în vânătoarea de validări, și o atingi pe XX 50 PSI că deh, swipe si n-ai frânat la timp: poză, upload, Status “#Ghinion, #13, # Marți, #Jumătatea vieții, #Îndrăgostit, #Laboo diseară?”; invazie de Like si comentarii asociate cu râs cu lacrimi în timp ce tu alergi haotic între serviciu-poliție-serviciu și stai cu telefonul în ureche pentru a eficientiza resursa limitată numită timp, în timp ce fierbi ca o oală sub presiune.. și niciun om care să vină fizic să te intrebe cum ești, care să te aștepte „deconectat” la ceas de seară, să te învăluie cu ambele brațe și să facă să dispară orice noțiune de timp, necaz, să uiți de telefonul ăla cu care mânânci, dormi, faci dragoste și-l ții agățat ca o parte din tine.

Știai că i-a murit tatăl colegului tău?

Știai că e in divorț colega aia care stă închisă în ea, în colțul de la geam, concentrată, poate refugiată în muncă?

Știai că poate femeia pe care ai jignit-o ieri, e astăzi la spital pentru că a avut o cădere nervoasă?

Știai că omul care ți-a cerut ieri salariul în avans, e astăzi cu copilul bolnav la spital?

Știai ca femeia pe care tocmai ai făcut-o “curvă” pentru că a acceptat un CEC contra sex, își operează copilul de leucemie?

Știai că totul e relativ și nu ai dreptul să judeci, însă ești liberul tău arbitru în decizia de a fi înțelept, de a vrea să întrebi, să cunoști, să ajuți să depășești impulsivitatea creierului de a judeca cu atât de mult drept alocat și cu atât de puțini stimuli externi reali.

Știai că, în tot timpul ăsta integrat în câteva exemple de scenarii banale începute cu “Știai”, ai fost într-un perpetuu “Alo, da !”, “Scuza-mă puțin”, urechile pe un cling Blondie21, ochii pe notificari Like, degetele mângâind nerăbdătoare spatele telefonului cu fața-n jos, toate simțurile concentrate pe orice altceva decât un “De ce?” dornic să înceapă o conversație, o comunicare reală, un suport autentic care să creeze o conexiune umană tangibilă.

Știi câte momente din viață pierzi cu toate simțurile concentrate pe telefon, cât de distorsionat vezi apusul printr-un ecran și cât de frumos este în afara lui, cât muncești pentru un concediu în vreo destinație “în afară” care vine doar să-ți valideze evoluția și pe care-l ratezi într-un procent foarte ridicat observându-l prin ecranul telefonului, prin check-in, poze și vănătoare de Like-uri? Zâmbetul ăla de Instagram asociat cu #fericire te definește sau definește următoarele ore în care uiți să trăiești pentru că stai cu ochii în vreun dispozitiv, vânând like-uri și în care creierul ți-e alimentat cu o falsă dopamină autistă? Ești fericit sau îți ascunzi lipsa de încredere, depresia, frustrările în spatele unui set artificial de validări, zâmbetul din poză-ți aparține? Cand ai mirosit ultima dată o floare, dezbrăcată de #munte, când te-ai trezit ultima dată admirând chipul, frumos în ochii tăi, al omului de lângă tine, fără să ai telefonul în aceeași cameră?

O viață de validări și net pe telefon.. mult net pe telefon.. și nu dragoste ci sex, mult sex!

Faptul că observ și scriu despre lucrurile astea nu mă departajează de mulțime. Nu sunt nici prima si nici ultima care observă, “verbalizează” prin varii metode, nu sunt nici prima și nici ultima care, în ciuda faptului că observă, se ține conectată la sistem și urmează același drum pentru că este parte din capacitatea de a te adapta unui proces continuu de evoluție care e cumva imposibil de controlat, însă proporția acțiunilor face diferența. Și nu, nu am net pe telefon! Și nu, nu am GPS încorporat în creier iar, din lipsa net-ului, mă rătăcesc constant. Și asta nu pentru că net-ul pe telefon ar fi scump, dar pentru că e al naibii de tentant și nu mi-l vreau prieten. Nu cred în liberul arbitru decât raportat la sentiment pentru că este singurul pur și irațional, așadar alegerea de a rata sau a ne bucura de frumusețea drumului care cere atenție, răbdare, timp, suflet, realitate.. ne aparține.

Să fim noi, într-un răsărit perpetuu, într-un apus continuu, într-o sinonimie zilnică perfectă cu fericirea, tristețea, zâmbetul, lacrima, autenticitatea tradusă prin sentiment, simțuri.. pentru ca #bani, #antreprenor, #telefon, #mașină, #sex, #diplome, #succes, #aroganță, #idei redate papagalicește din cărți, #uităm să vorbim cu ceilalți fiind mult prea preocupați să ne ascultăm plini de admirație, #ce vreți voi, #ce vrem noi.. nu fac decât să reducă povestea numită Viață, la un banal rezumat.