Cât de frumoasă sunt când sunt cu tine, cât de frumos miroși a Dumnezeu,
Cât de frumos crești îngerii în mine, cât de frumos e să nu fii ateu,
Și parcă nu ar fi de-ajuns o nemurire, și parcă timpul n-are praf destul
Să risipească tot ce ești în mine, iar tu de tot ce sunt să fii sătul.

Întreagă sunt și totuși atât de ilegală, atât de imorală în cuget și simțire,
Cu pietre să ma stingă prudența socială, cu aripi mă salvează păcatul prin iubire,
Căci sfânt nu e dincolo si Raiul nu-i Apoi, aici se joacă zeii un ping-pong de emoții,
Set câștigat cu rîndul în parastas de serve: copii nebuni în suflet și-n zâmbetele vieții.

Și-am devenit mai oameni cu niscaiva greșeală, cu niscaiva păcat, cu drept de imperfect,
Dar judecă ciumata prudență socială, împarte-n ce-i rușine, moral, ce e corect,
Când dreptul la iubire prin suflete-mpreună dansează al cărnii tango, atât de efemer,
Ea trage-opac oblonul valorilor morale, oprește raza sfântă, întinde-un un somnifer.

Cât de frumoasă sunt când sunt cu tine, cât de frumoasă stau în palma ta,
Cât de frumos crești îngerii în mine, cât de frumos te-așterni în viața mea,
Și parcă nu ar fi de-ajuns o nemurire, și parcă nu ar fi păcat destul,
Să definească Iadul tău în mine, de Raiul meu tu să te simti sătul.