Ne-am separat în cei ce pot, ce-aleg, în cei meniți s-asculte,
În turme, proști, deștepți, în “ăla-i cult!”, în “alea ce inculte!”,
În “grasă”, “chioară”, “șchioapă”, “tu poți!”, în “tu nu ești de-aici!”,
În foarfece de aripi, cu lame de-aroganță pe mâini de oameni mici.

Mi-au spus “Nu poți, ești mică!”, în voci mature-apoi “Nu ești în stare!”,
M-am vrut model, eram copil de secol, m-am vrut prezentatoare,
S-au încordat în riduri, imperial în vorbe mi-au spus că-s rârâită,
M-au încuiat în metri, în handicap de vorbă, în normă ipocrită.

Și-am renunțat la tot, am vrut să scriu, simțeam prea mult în mine,
Mi-au spus “Nu poți, n-ai cum, ești prea copil să ai cuvinte-n tine!”,
Iar mică am rămas, scriind pe-ascuns când bețe reci la palmă,
Mă educau, îmi arătau cât sunt, cât pot sau cât să-mi fie teamă.

Mi-au dat nutreț de vite-n bănci de școală, cuminte-au vrut s-ascult,
Din cei ce pot, ce-aleg, m-au dat afară, mi-au spus că nu-s mai mult,
Dar au mai fost vreo câțiva, din handicap cerneală, din coada mea stilou
M-au învățat nutrețul să-l scriu în ritm și viață, să fac din el tablou.

Abandonați de turmă, chiar văduviți de viață, m-au tras ușor de coadă,
Din bancă m-au sustras, în scaun de cenaclu m-au aruncat grămadă,
M-au învățat să simt, mi-au pus condei în vorbe, m-au ridicat spre soare,
Din mersul pe copite, cu demnitate-n spirit, să-nvăț că am picioare.

“Visează pe hârtie, triumfă-n lumea ta, cuvântul fă-l imperiu în gândire,
Iar mersul dichisit scăldat în eleganță, dovada ta de lipsă de-ngrădire,
Ți-or spune “Ești nebună!”, cu biciul te vor pune să tragi din nou la jug,
Vor vrea să fii adultă, mersul să ți-l transforme sub colier de plug.

Ți-or spune că nu poți, dar uite c-ai putut și-acum te cheamă acasă,
Le place versul tău, dar prea puțini citesc când hrană vor pe masă
Castron de incultură mâncat în lanțul trofic, dar foamea lor din suflet
Se-mprăștie-n copilul cu lipsă de poveste, manipulat prin urlet.”

Cu handicap de mici, ei vin abandonați minori în lumea noastră,
Captivi în “Tu nu poți”, pedepse, rugăminți, respect cu “dumneavoastră”
Captivi în “Tu nu știi”, îngenuncheați în coate, prin bănci, pe manuale,
Când spinii stau în cinci, coroana stă de zece prin medii anuale.

Lăsați-i să învețe că mersul în picioare e demn de om, nu vite,
Dansați-i în metrou, pictați cu ei pe stradă momente zugrăvite,
Urcați cu ei pe scări rulante când coboară iar turma vă condamnă,
Cântați cu ei pe stradă, hrăniți-i genial, nu cu nutreț de toamnă.