dl. Cervenka – Priviți partea superioară a Ceasului Astronomic. Știți ce reprezintă cele patru figurine?
A – Nu.
dl. Cervenka – Sunteți artist, deja de 2 săptămâni în Praga și nu v-ați sinchisit să aflați. Încep să mă simt dezamăgit. De la stânga la dreapta: Vanitatea, ținând în mână o oglindă. Zgârcenia, comerciantul evreu cu punga în mână. Moartea, scheletul care trage clopotele și ține clepsidra. Iar Invidia este prințul turc cu mandolină.
Andrei încearcă să găsească logica acestei informații în cadrul discuției dintre ei.
dl. Cervenka – Îmi dau seama că încercați să găsiți legătura. Vanitatea ține în mână o oglindă. Suntem atât de centrați pe noi, pe aspectul nostru, pe job-ul nostru, pe bunurile noastre, pe familiile noastre, pe iubiți / iubite, pe scop, pe mediul exterior încât uităm să înțelegem că viața este, în primul rând, în noi. Nu în ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ajungem într-o sferă de dependență, deși ceea ce se întâmplă în jurul nostru este doar camera în care noi trăim. Însă noi suntem viața din ea. Ascultață-vă respirația, bătăile inimii.. trăți, domnule Ceaușu. Asta este singura certitudine pe care o aveți. Mediul din jurul nostru își schimbă forma, structura, culoarea, anotimpurile, locul, oamenii. Părinții, iubiții, prietenii.. unii sunt în trecere, alții vin cu un scop, îl ating și pleacă sub diverse forme, iar alții rămân atât cât le este dat. Bunurile, job-ul nu sunt o constantă. Nimic din ceea ce este exterior nouă nu este o constantă. Priviți în interior, domnule Ceaușu. Acolo arde viața.
A – Și nu credeți că se leagă? Piramida lui Maslow identifică niște nevoi esențiale desfășurării vieții. Cum am putea trăi fără ele?
dl. Cervenka – Cred că sunteți într-o oarecare confuzie. În primul rând, piramida lui Maslow are o predilecție utopică. Apoi, eu nu i-am descalificat veridicitatea. Nu am descalificat mediul exterior. Îi recunosc rolul, impulsul motric pe care îl are în acțiunile și interesele noastre, însă nu sunt de acord cu starea de dependență. A depinde de ceilalți, de bunuri, de ambiții este bolnăvicios, toxic. Precum am spus, tot ceea ce este în jurul nostru reprezintă camera în care ne desfășurăm viața. Avem nevoie de un acoperiș deasupra capului, de protecție.. de toată blestemăția aia de piramidă. Însă nu este esențială. Conștiința, raționamentul, logica, adrenalina, toate dotările astea umane ne ajută să găsim soluții în astfel de lipsuri, câtă vreme avem sufletul sănătos.
A – Înțeleg..
dl. Cervenka – Cumva mă îndoiesc că vă ajută starea. (Râde)
A – Și cu celelalte ce legătură am?
dl. Cervenka– Nu știu în ce măsură aveți legătura cu vreuna. Aici dumneavoastră puteți judeca. Prin aceste figurini, eu încerc să vă fac să vedeți cum a fost perceput sufletul, încă din cele mai vechi timpuri. Sufletul nu se schimbă.
A – Zgârcenia?
dl. Cervenka – Zgârcenia.. Se leagă de tot ce am spus anterior. Cele patru figurine se traduc în termeni de interdependență. Când primești, nu poți rupe cercul. Oferi mai departe. Iar daca nu primești, începi tu să oferi, pornești cercul. Atinge și Moartea. Ne lovim unii de alții, uneori suntem în trecere unii pentru alții, alteori avem un scop, rareori rămânem acolo întreaga viață. Însă viața nu înseamnă dependență de acești factori externi. Privind în noi, conștientizând, deschidem o întreagă cutie a Pandorei de opțiuni, acolo ne găsim și scopul real.. acolo învățăm să trăim. Priviți clopotele și clepsidra.. Timpul este limitat, nu ne permitem să rătăcim prin sufletele altora, nu ne putem sprijini pe sufletele lor, să-i obosim cu greutatea sufletului nostru. Nisipul se scurge și, la rândul nostru, avem și noi un scop.. viața noastră.
Andrei se gândește la Carmen, la mama lui, la singurătatea pe care a ajuns să și-o înece în vaporii alcoolului, la picăturile de moarte care par să-l inunde cu fiecare zi mai mult, să-l sufoce.
A – Nu, trăind prin ceilalți nu poți fi fericit..
dl. Cervenka– Trăind prin ceilalți sub oricare aspect. Implicit, privind către ceilalți nu poți fi fericit. Și așa ajungem la Invidie. Ceilalți pot fi sus, jos, ceea ce-ți stârnește pizmă, bucurie, însă unde ești tu? Credeți că cei bogați sunt fericiți? Priviți mai îndeaproape, credeți că succesul le-a adus fericirea? Mulți poate au sufletul pervertit pentru recunoaștere, bani, notorietate, atenție. Alții nu l-au dorit, însă au o lecție de învățat, ori atunci succesul vine ca o frustrare și o presiune greu de dus. La polul opus rateul vine, de asemenea, cu frustrare. Nici cei care ratează nu sunt fericiți. Însă, lăsându-i la o parte cu viețile lor, unde ești tu în toți acești oameni, în toate aceste mii de situații variate de la unul la altul? Dacă starea ta se regăsește mereu în cei din jur, șansele să fii fericit sunt vagi, o loterie. Totul ne vine din interior. Faceți în așa fel încât să vă trăiți viața și lăsați-i pe ceilalți să-și „experimenteze”, într-un sens mai mult sau mai puțin figurat, viețile sau morțile lor. Au plecat, în orice formă s-a întîmplat acest lucru, da-ți-le drumul. Viața vă va aduce față în față la momentul potrivit. Momentul în care vă definiți sensul, în primul rând individual. Sosirea celuilalt este o bucurie, o sărbătoare, nu o dependență. Dependența aduce nebunie.