Mă simt al nimănui, e 10 noaptea, ninge a frig pe drum, pe crengi, în mine,
Doar fulgii îmi mai spală anxietatea iar urmele de tălpi îmi merg spre tine,
Mi-e dor de noi, vreau să îți bat în ușă, primește-mă cu drag, nu încruntată,
Regretu-mi este Iadul încins în judecată, în flăcări arse-n doi, în cum am fost odată,

Mi-e frig de-atâta lipsă, golit de-atâtea lacrimi plânse pe dinăuntru.. chiar de-s bărbat tot doare,
Nu mă-ntreba ce caut, mângâie-mi tot ce plânge, alungă-mi toată spaima din biata mea plimbare.
Ești imprimată-n mine, miros a tot ce ești, sunt sfărâmat în suflet, e gheață-n tot ce sunt,
Nu mă-ntreba motive, hai sa ne fie vară, hai să-mpărțim un ceai c-un pic de gem și unt.

Haide să facem focul, e frig aici la tine, hai să te iau în brațe, să nu vorbim deloc,
Să contemplăm tăcerea cum șade pleonastic cu capul tău pe pieptu-mi, cuvântul să ia foc,
Săruturile noastre să nască nemurire, a mea e orice clipă în care-mbătrânești,
Clepsidra să o spargem, să nu ne-nchidă ochii, pictorul frumuseții să fiu cât muză-mi ești.

Iar jocurile cărnii să nu le știe nimeni, cămașa ta de noapte împinsă cu piciorul,
Să fugă, să se-ascundă, în dragostea finală să cadă rușinată, să sprijine covorul,
Primește-mă în casă; tremur, mi-e frig de tine, ard demonii în mine în smoală de regret,
Reperul de femeie e-ntruchipat în tine, ferește-mă de iarnă, cu tine sunt complet.