E atât de prezent tot trecutul de-acasă, atât de aievea bomboana din brad,
Atât de reali și de tineri părinții, bunicii prea veșnici să-i simțim cum decad,
Atât de departe e moartea din noi când casa miroase a pâine pe plită
Iar bunica se ceartă cu un cârd de nepoți care-i sar în spinarea și așa gârbovită.

E atât de prezent “Sărut mâna, bunică!”, ți-e rece paltonul, te așteaptă-n cuier,
Nepoții te cheamă să faceți Craciunul, fragilă cum ești dar cu spirit de fier,
În rolă friptura păstreaz-o tu caldă, îți promit c-o să vin mult mai des de acum,
Prea devreme îți ceri dreptul tău de “Adio!”, “Te iubesc!“ nu se spune pe ultimul drum.

E spitalul prea rece, prea metalic ți-e patul, cât de neagră e noaptea sub pecetea tăcerii
Ochii strânși stau închiși ca dosare de viață, hai deschide-i și alungă-ne frigul durerii,
Ai suflet de mamă, oare-i umbra prea veche să amâne urâtul din clipa fatală,
Să își vadă copiii cum se scaldă în lacrimi și să rupă-ncleștarea dintre moarte și boală ?

Mi-e greu să te știu azi cu Bubu de mână, Crăciunul e viață, nu e cruce de veci,
Cât de grav am uitat să te sun, să te caut, să-ți aduc ceva dulce sau o floare-n ghiveci,
Haide, ceartă-mă iar că îți fur din caise înainte de dulcele lor dat în pârg,
Sfătuiește-mă iar cum să fiu om cuminte, strănepoții să-i vezi în timp ce anii se scurg.

E atât de prezent “Sărut mâna, bunică!”, ți-e rece paltonul, te așteaptă-n cuier,
Nepoții te cheamă să faceți Craciunul, fragilă cum ești dar cu spirit de fier.