Un portativ de nervi pe care urcă, țipă acorduri de travalii istovite
Născute de fecundă cheia sol, din uter rupt, cu burta înainte,
Cu secera lovește-n intervale, Cronos împarte vârstele-n secunde,
În sol-do-fa, în frați, surori; de portativul tânăr cadența se ascunde.

Ediție princeps de nașteri, de oase prea late, prea grele, prea june odată,
Prea greu este lutul cel sfânt să mai urce, pe corzile aspre să sară vreodata,
Gârbovită de jertfă susții portativul, ochii-ți tulburi reflectă dinamici copii
Care sar de pe-o coardă pe alta cu viață și cântă, și râd, și compun melodii.

Așa esti femeie: purtătoare de viață, durere în lacrimi și sculptor de “Noi”,
Ofrandă adusă ca talpă lui Unu să-i dea echilibru, să-i dea forma “Doi”,
Cât Rai se consumă, cât Iad se mai arde, tu Venus, tu Hera, tu simplă femeie,
Tu simplu bărbat sau Appolo, sau Zeus; spre “Voi” tu ești ușa, femeia ți-e cheia.

Iubiți-vă dar, serbați-vă zilnic: “femeie”, “barbat” sunt doar leac pentru “Noi”,
Când “Noi” e vaccinul iar boala-i angina lui “El” făr’ de “Ea”, rătăcitori făr de “Doi”.