M-am depărtat de casa parintească, de tot ce-i sfânt, de vorba mamei dulce,
De cald sărut pe frunte dat de tata, de palma grea căzută să educe,
Murdar de timp, major în ani și cuget, când ora-i prea decisă să dezbine,
Bulendrele-mi adun să plec de-acasă, în suflet  uit să pun ce-mi aparține.

Nu mă înfricoșează calea lungă, mă simt drogat cu praf de libertate,
Îngenunchez în mânăstirea vieții, alături de-alte suflete-amputate,
Am inima în scaun cu rotile, doar trupul tot ce-i om mai definește,
În urma nu mă uit cu nostalgie, în suflet nostalgie nu mai este.

Colecționari de spirit îmi pun prețul când eu zâmbesc de-acolo, din vitrină,
Și piese de muzeu îmi sunt toți anii, CV-ul mă transformă în ruină,
Ia-mă de mână, tată ! Mamă dragă, șoptește-mi cald că totul va fi bine..
Mi-e dor de voi, de casa părintească, mi-e dor de noi, îmi este dor de mine.

Mă simt zdrobit de-atâta libertate, mă simt strain în lumea ce mă vinde,
Nu am pe masă blidul plin de ciorbă, cât imi lipsesc merindele-aburinde,
M-am depărtat de casa parintească, de tot ce-i sfânt, de vorba mamei dulce,
De cald sărut pe frunte dat de tata, de palma grea căzută să educe.