M-au forțat să-ți fac urări anoste când eram mult prea copilă să-nțeleg,
M-au forțat să îți recit poeme, m-au forțat prin ele lacrimi să-ți dezleg,
Mult prea mică să-nțeleg urarea, prea copilă să-l pricep pe “Te iubesc!”,
Anii m-au făcut apoi prea mare, prea adult și fără timp să-mi amintesc.

Și ți-am spus și “La mulți ani!” pe fugă, cât noroc cu ziua sfânt-a ta,
Cât noroc cu zi de primăvară, celebrând din “mama” măcar “ma”,
Anii m-au făcut acum prea mare, prea adult de timp să “Te iubesc!”,
Mult prea mică să-nțeleg urarea, prea pierdută-n viață mă grăbesc.

Unde-s anii noștri împreună? Haide, mamă, să te strâng la piept,
Doamne, cât din tine a stors timpul, uite cât e timpul de nedrept!
Doamne, lasa-mă s-o strâng cu milă, brațul tânăr mi-e avid de dor,
Unde-s anii noștri împreună, cum se sting, unde se duc, când mor?

Mamă, dă-mi pastilă pentru suflet, cântă-mi dulce așa cum o făceai,
Lapte cu orez și scorțișoară să-mpărțim, sau fă-mi măcar un ceai,
Pune-n el și zahăr de iertare, strânge-ți și cordonul la halat,
Ți-a rămas halatul mare, mamă, nu mi-ai spus și doar te-am întrebat.

Mi te-au scris în maldăr de poeme, n-am știut să înțeleg, n-am vrut,
Prea copil să mai am timp de tine, tot ce-i cuvenit m-a cam pierdut,
Anii m-au făcut apoi prea mare, când te-au nins, eu oare unde-am fost,
Mamă, plin ți-e pieptul de iertare, cât de cald îl simt, cât adăpost!

Te iubesc, nu m-au forțat și astăzi! Strânge-ți, hai, cordonul la halat,
Ți-a rămas halatul mare, mamă, nu mi-ai spus și doar te-am întrebat.