Eram copil pe când ningea cu basme iar gerul cel aspru vestea daruri multe,
Cu nasul lipit lăsam urme pe geamul de unde pe Moș îl rugam sa m-asculte,
Speram să-i văd haina fluturînd în văzduh, în cojocul lui roșu, cu toiagul în mână,
Jucării să-mi aducă, să-i recit poezii, să mă lase să-i umblu în desaga bătrână.

Am crescut, anii grei mi-au nins iernile-n tâmple, colinda m-anunță că-i vreme de basm,
Moș Crăciun suntem toți cei cu pofta de viață, Moș Crăciun e-n copilul cu entuziasm,
Prea puțini Moș Crăciuni cînd colinde vestesc, prea săraci sunt copiii fără hrană pe masă,
Fără dulcele, galben, mult iubit cozonac, fără brad cu podoabe să-i aștepte acasă.

Prea bătrân a rămas Moș Crăciun pentru toți, e prea frig și târziu ca la unii s-ajungă,
Să ne scoatem desaga și cojocul din cui, să ne punem pe față barba albă și lungă,
Să-mpărțim iarăși vise și povești despre magi, cât există copii, Moș Crăciun chiar există,
Pruncul tău ți-e copil cum și tu mamei tale, tot copil îi rămâi.. să nu uiți când ești tristă.

Se-ntunecă afară, să ne jucăm de-a viața când steaua ne veghează luminile din brad,
Când gerul ne colindă pe străzi, pe la ferestre, când îngerii dansează și fulgi din straie cad,
Copii să fim cu toții, moșnegi deopotrivă, cu ochi plini de uimire, cu suflet nou născut,
Cu voce tremurândă, naivi să dăm de știre că Moșul a venit pe drumul cunoscut.