Povestea Secolului 21: Capitolul III

002

O țară de oi merită un guvern de lupi! (Edward R. Murrow)

A fost odată ca niciodată.. o țara! O țară frumoasă, bogată, cu munți, ieșire la mare, ocne de sare, zăcăminte prețioase, minereuri și tot ce și-ar putea dori o comunitate de oameni gospodari, prosperi, fericiți și plini de ambiții. Și din acest popor harnic, bătăios și iute la mânie s-a ițit mereu câte o frunte mai lată, inflamată de management și zvâc patriotic. Astfel am avut și noi cârmacii noștri, care “mic la stat, mare la sfat”, care cu veleități “vampirice”, care străin aciuat la cârma românească, unul mai diferit ca altul și totuși cu un țel atât de comun încât i-a facut asemănători în glorie. Și am avut cărturari, și i-am încondeiat în glorie! Și am avut glorie!

Am avut..

Căci iată, țărișoara noastră păzită la granițe de ziduri grele de istorie, înfipte în fundații solide de oase june dar  puternice în măduvă patriotică, ștanțate “P-aici nu se trece!” cu sânge tânăr închegat, a fost săpată adânc și parazitată de termite lacome, gigantice, flămânde, „hornate” până la disperare si setate pe reproducere și invazie. Și au venit ele în găști organizate pe “partide” de dreapta, de stanga, de centru, de nord-est, de sud-vest, de câte și mai câte împărțiri și migrări a solicitat solidaritatea și fraternitatea în fățărnicie, putregai politic și furt calificat.. pardon, în spirit si cuget.

Și cum popor viril, termite flămânde.. s-au pus ele pe supt și tras la bir.  Că nu e vreme de stat la semințe, timpul trece, farmecul la fel.. Pai no, trebuie investit, transformat în avere și transmisă mai departe noilor progenituri căptușite-n silicon și botox pentru potențarea aptitudinilor, cu deschidere inovativă spre afaceri și spirit întreprinzator.

Și uite-asa, din gras și rumen în obraji, poporul nostru a slăbit văzând cu ochii, mâncat de un cancer politic și supt până la os de o șleahtă vulgară de prostituate corupte, “răzgândaci” versatili migrați de la un partid la altul în conformitate cu “care dă mai mult”.. pardon, credința politica și interesele plebei; de fapt interesele oamenilor gospodari cu care am inceput mica istorisire, loviți, ingenuncheați ostentiativ la rangul de plebe cumpărată vulgar, ieftin și măsurată în kile de făină.

Plebea.. Nu suntem o plebe dar așa am ajuns să acceptăm să fim tratați, hăituți fie politic, fie prin parvenitism “managerial”. Disperarea, stresul, foamea sunt tentaculele unei caracatițe care se hrănește cu tot ce-i mai frumos din om și se tăvălește grasă peste resturi putrezite puțind a molimă, a lepră care se ia. Și lipsa asta de igienă morală îți dă 2 opțiuni: fie te iei și pleci, fie rămâi și speri.. Și speri sa rămâi la fel, să-ți rămână puternic înrădăcinate principiile, valorile despre care-ți vorbeau dulce părinții la ceas de seară.  Părinții care te-au școlarizat, care plătesc și astăzi rate pentru diplomele de facultăți, masterate, doctorate; diplome pe care astăzi le înmoi în spirt si-ți ștergi ușor rănile de jug, diplome din care faci pachețele și-ti acoperi urechile de țipete parvenite cu iz de “Omu’ trebuie hăituit ca să muncească”, ca doar ce-i ăla leadership, e termen prea englezesc ca să fie tradus, înțeles, preluat, aplicat. Ore nedormite de studiu și muncă, fie part time, fie full time ca na.. nu ești fiu de barosan cu burta mare, înlocuite acum de ore nedormite de griji, umilință, lipsă de opțiune. Dar asta e, țipete care-ți plătesc taxele și-ți mai largesc ușor cușma pentru încă o gură de aer.  Și-ți suni părinții să-i știi bine, poate să-i întrebi ce-i de făcut. Și ei te vor alături, ți-ar spune “Taci și înghite, ăștia suntem!”, dar cu voce sugrumată îți spun “Pleacă!”

Dar tu nu,  ca doar ești  “Made in Romania”, așadar te-așezi împotriva vântului când te taie la burtă și te-mproșcă draga de ea, decizia, în față! Și te uiți stânga – dreapta, las’ că trece, n-a vazut nimeni.. “Smile on!”, te ștergi mândru o data, de două ori, de trei ori și-o iei de la capăt a patra, a cincea oară.. taci, înghiți, te frustrezi, te transformi, te înrăiești, te urâțești, uiți să zâmbești și mori într-o existență tristă, mediocră, subjugată și îngropată odată cu visul de-a fi lăsat să fii măcar om..

Așa că dai cu banul, și pleci..

Apoi de ce suntem o țară de lepre? Pentru ca ne alungăm oamenii buni, pentru ca ne umilim între noi, pentru că ne ajungem peste noapte în autosuficiență și pentru că uităm de unde am plecat fie noi, fie ai noștri, pentru că acceptam mojicii pe sistem de “Capul plecat, sabia nu-l taie!”.. dar nici coroana nu stă pe el!

Pentru ca n-avem coloana vertebrală sa spunem cu demnitate si asumat: “Nu!”

M-ați întrebat atâția dacă să vă întoarceți.. Inima îmi spune să zic “Da!!!”, realitatea îmi spune să va zic “Nu!”. Acum în funcție de ce e prioritar, voi decideți în ce direcție a vântului vă poziționați.

Am crescut și am schimbat povestea.. dar e o poveste bolnavă, nu moartă!