S-au pus la sfat răscrucile de drumuri,
Scuipând cu praf, lovesc în orizonturi,
Se-ascund cuvinte grele printre fumuri,
Mocnite din idei, foc întețit de vânturi.

“Să fie-un drum pe care toți să meargă!”
Bătrâna uliță votează-n disperare..
Asfatul tânăr votul dă să-l șteargă:
“Să fie labirint de suflete hoinare!

Se curăță oricum, ei.. unul cate unul
Și se cred zei când adormirea-i paște,
Povara de păcat n-o spală nici săpunul
Căci prin și din păcat puiul de om se naște.”

“Ești tânăr și neghiob!” sare-o carare veche,
“Iubirea dintre oameni e sfântul legământ,
Păcatul e un minus cu plusul în pereche,
Pentru un drum de tihnă nisipul mi-l frământ.”

“Vă certați fără rost, negustori de cuvinte!”
Țipă omul din umbră, sprijinit de un gard;
“Drumul unic ne lasă făr’ de-aduceri-aminte,
Labirintul cu piedici ne încurcă-n zadar.

Fiți cum vreți, fiți diverși, să alegem greșit,
Să ne-ntoarcem pe drumul de-l credeam că-i corect;
Vreau să cad, să iubesc, vreau să râd copleșit
De-ai mei semeni, de mine, de orice nu-i perfect.

Sorocit sunt oricum cu o tristă-adormire..
Să-mi luați drept la viață, la greșeli și păcat,
Să împart calea dreaptă eu cu turma-n neștire,
Votez <Nu!>, de virtuti voi vreți drumul pavat.

Mă doare trupul vechi de suflet reumatic,
Căci am trăit, l-am ars, e tot ce-n trup adie,
Și-am respirat, și am iubit, și nicidecum dogmatic
Iar anii tot s-au dus ca flori de păpădie..

Vedeți-vă traseul, voi.. drumuri ale vieții,
Căci toate ne conduceți spre-aceași sorocire,
Acum vreau să mă ud în roua dimineții
Și să iubesc, să plang cu-aceeași fericire. “