Mi-s nasturi descheiați prea indecent, mi-e draperia trasă după noi,
Noi ne-am iubit nebun, intens, atent, ne-am definit în trupuri albe, goi,
Am șters din mine ani si anotimpuri, absența ta în casă este fum,
Cămașa ta pe mine cade largă, murdară de amprente arse-n scrum.

M-am îmbrăcat de frig rămas în mine, în gol de noi cămașa e subțire,
Cu ochi închiși trag fumul de țigară, păgână-l suflu-ntinsă-n amorțire,
E prima mea țigară-n casa goală, la capăt ard în muguri îngeri triști,
Am șters din mine ani si anotimpuri, țigara mi-amintește că exiști.

Cămașa ta pe mine cade largă, ne-am iscălit pe răni cu praf de sare,
Eu ți-am rămas doar zațul de cafea, tu îmi ești fum în dimineți amare,
Pustie umbra mea se scaldă-n negru, podeaua nu-nțelege lipsa ta,
Îmi arzi în joc de umbre în țigară, mi-e dor de noi, mi-e dor să bem cafea.

Hai sa ne facem schimb de obiceiuri, haide să-ți arzi țigara-n viața mea,
Hai să îmi beau cafeaua mult prea dulce, să mă urăști când o-ndulcesc pe-a ta.