E liniște în noi, e dimineață-n casă, tăcerea miroase a somn și rușine,
La geam, golănește, o toamnă târzie lovește o frunză pe punct să leșine,
Rănita de vânt, umilită de ploaie, se scurge absentă, orfană de tată,
Mi-arunc-o privire prin geamul subțire: “Cât haos în mine, în voi ce răsplată..

Firescul din voi este timp mort în noi, mi-e frig și rușine, mi-s copiii pe jos,
Mi-e tatăl acolo, se-apleacă spre mine, ce viață de-o vară, cât Dumnezeu scris pe dos,
Privirea ți-e calma, dansez eu în ea, în stranii vânturi mă-ndrept către moarte,
Iubire îți port, dar și ură resimt pentru anii de care ți-e dat să ai parte.

O viață de-o vară, o zi dupa zi, un tren dupa tren ca-ntr-o gară de-a voastră,
Momente frumoase, și slute, și răni, se frâng în prezent pe această fereastră,
Privește-mă-n toamnă, sunt viață de-o vară, tu ciclu de nașteri și o viață de ani,
Noroc de femeie, de la altă femeie, iubiți-vă-ntregi în anii voștri umani.

Ai calm în privire, cât de simplu el doarme, e liniște caldă dar ce zumzet de timp,
Iubește-l de parcă n-ar fi niciun maine, nu există nici toamnă, niciun alt anotimp,
Un copac gol de frunze e-o serbare de viață, a-l vedea e un simbol de toamnă și șansă,
E gata cafeaua, eu adio vă spun, tu săruta-l pe gât cand lași ceașca pe masă.”