Poet, actor, pian sculptând în sunet

În gaură de șarpe m-aș ascunde, m-ar strânge dar pereții de pământ,
Aș scrie tristă-n umbra mea din lampă până ar sângera discernământ,
În nebunia mea de negru prin pătrate atac pioni de zori, de rațiune,
Poetă, scriitoare-n umbre negre, ideea mi-e-n ruină, nu renume.

E liniște în zâmbet, căldură-n ochi dar ard cenușă-n gânduri,
Vacarmul de consoane și vocale se-aruncă în cuvinte peste rânduri,
Cuvântul nu-mi ajunge, mi-e umbra-ngenuncheată, îmi e sumbră,
Spală firesc tangibil sub un soare ce-aruncă ani în tot ce poartă umbră.

Damă de negru-n chip, pisică neagră-n gesturi, zvâcnește roșu-n sânge,
Mi-e scrisul greu în vers, mi-e proza arsă-n suflet și îmi plânge,
Iartă când vezi poet în stih, actor în rol, pian sculptând în sunet,
Căci sunt deshidratați toți de concret, în umbră-i viața lor, în ei doar tunet.

Cuvânt analfabet traduce suflet, balanța echilibru de concret,
Prin artă ne vorbește somnul lumii, abstractul prinde formă-n mod discret.